Atac cu grenadă asupra unei mașini de poliție în Irlanda de Nord

Un atac cu grenadă asupra unei mașini de poliție a fost comis în noaptea de marți spre miercuri în Irlanda de Nord, informează b1.ro.

Echipajul de poliție se afla în patrulare în zona Falls Road, într-o misiune de patrulare în momentul în care, la puţin timp după ora locală 2:00 (4:00, ora Moldovei), a fost lovit cu un obiect.

"O detonare puternică s-a auzit, iar Land Roverul a fost condus într-un loc sigur. Din fericire, niciunul dintre ofiţerii din interiroul vehiculului nu a fost rănit, iar vehiculul nu a fost avariat", precizează poliţia, potrivit news.ro.

Poliţiştii au găsit la faţa locului "fragmente ale unei presupuse grenade", iar cercetări mai ample au avut loc miercuri dimineţaa la faţa locului, în vederea asigurării că nu existau "obiecte periculoase".

"Este vorba, indubitabil, despre o tentativă de ucidere sau rănire a unor poliţişti", a comentat un oficial din cadrul poliţiei, citat în comunicat, care a lansat un apel către martori.

Acest incident are loc în timpul summitului prin care NATO marchează 70 de ani de la înfiinţarea organizaţiei, în 1949, şi cu câteva zile înaintea alegerilor legislative anticipate de la 12 decembrie în Regatul Unit, în centrul cărora se află Brexitul.

loading...

Lasă un comentariu