Atac armat la un aeroport în SUA. Agresorul a fost omorât

Embed:

Un bărbat de 63 de ani a fost împușcat la un punct de control al Aeroportului Internațional din New Orleans.

Potrivit autorităților americane, acesta ar fi atacat agenții de securitate cu un spray pentru insecte, după care a scos un cuțit și s-a luat la luptă cu unul dintre agenţii de pază.

"Atacatorul avea un cuțit, iar un agent de securitate s-a luptat corp la corp cu el. Un coleg de-al lui a tras trei focuri de armă", a spus un reprezentant al poliţiei locale.

Unul dintre agenții de securitate a fost rănit de un glonț, care a ricoșat. El a fost transportat de urgență la spital. Mai mulți pasageri au fost afectați ușor de spray-ul utilizat de atacator.

Deocamdată, nu se știe ce l-a determinat pe bărbat să recurgă la un asemenea gest. În noiembrie 2013, un caz similar s-a produs la Aeroportul Internațional din Los Angeles. Atunci, un bărbat a omorât un agent de securitate și i-a rănit pe trei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu