ATAC ARMAT ÎN LAS VEGAS. Cel puţin doi oameni au murit şi 24 au fost răniţi în timpul unui festival de muzică. Mai multe avioane, REDIRECŢIONATE (VIDEO)

Cel puţin doi oameni au murit şi 24 au fost răniţi, într-un atac armat, la concertul din Las Vegas.

Anterior, Danita Cohen, purtătorul de cuvânt al Centrlui Medical Universitar, a confirmat că mai multe victime au fost transportate la spital.

Autorităţile au închis circulaţia pe bulevardul Las Vegas. O serie de zboruri ce urmau să aterizeze pe Aeroportul Intenraţional MacCarran au fost redirecţionate din cauza incidentului.

Zeci de persoane au fost filmate părăsind clădirea în fugă. Hotelul Mandalay Bay a fost evacuat.

Poliţia a transmis tuturor să evite zona în cauză. Un ofiţer de poliţie ar fi fost împuşcat, iar serviciile de urgenţă se află la faţa locului.

Pe reţelele de socializare ar fi existat o serie de anunţuri cum că suspectul ar fi fost împuşcat la etajul al 32-lea al hotelului, însă acest lucru nu a fost confirmat, scrie mediafax.ro.

Împuşcăturile au fost raportate în jurul orei locale 22:00 (08:00, ora Moldovei), în timpul festivalului Route 91 Harvest, în timp ce cântăreţul de muzică Jason Aldean cânta într-un cazinou extrem de popular.

Poliţia a blocat bulevardul Las Vegas pentru a căuta persoana ce a deschis focul.

Lasă un comentariu