Astăzi vom afla câtă încredere au oamenii în politicieni, dar şi intenţia lor de vot

Institutul pentru Politici Publice va prezenta astăzi rezultatele sondajului "Barometrul Opiniei Publice - mai 2012". Precedentul sonsaj a fost făcut public în noiembrie, 2011. Să ne amintim care era încrederea oamenilor în politicieni, intenţia de vot a alegătorilor, dar şi instituţiile în care moldovenii aveau cea mai mare încredere.
În luna noiembrie, 2011, Vlad Filat se bucura de cea mai mare credibilitate, 43 la sută din cei intervievaţi exprimându-şi susţinerea pentru politicianul liberal-democrat. Acesta era urmat de Vladimir Voronin cu 36 de procente. Pe locul trei s-a plasat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, pentru care optau 32 la sută din cei care au participat la sondaj.
În top urma liderul democrat, Marian Lupu, cu 26 de procente, şi deputatul Igor Dodon, cu 24 la sută. În aceeaşi lună, intenţia de vot, în cazul unor alegeri parlamentare era de 33 la sută pentru PCRM, de 18 la sută pentru PLDM. Pentru liberali ar fi votat 12 la sută din cei interviavaţi, iar pentru democraţi - 8 procente.
În aceeaşi lună, potrivit sondajului, din toate instituţiile,80 la sută dintre moldoveni aveau cea mai mare încredere în biserică. Mass-media se afla pe a doua poziţie, şi se bucura de încrederea a 58 la sută dintre cei intervievaţi. Urma Primăria cu 51 la sută, armata cu 43 la sută, poliţia cu 31 la sută şi băncile cu 30 la sută.
În Guvern aveau încredere 19 la sută dintre moldoveni, în justiţie 18 la sută, în Preşedinţie - 15 la sută, iar în Parlament- 14 la sută. Barometrul Opiniei Publice a mai constatat că, în luna noiembrie, fiecare al cincilea cetăţean cu drept de vot era indecis. Studiul a fost realizat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-AXA”.