Astăzi este Ziua Internaţională a Tineretului

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a aprobat, la 17 decembrie 1999, recomandarea făcută de către Conferința mondială a miniștrilor responsabili pentru Tineret (Lisabona 8-12 luna august 1998) ca 12 august să fie declarată Ziua internațională a tineretului.

În acest an tema Zilei internaționale a tineretului are în vedere parcursul până în 2030: eradicarea sărăciei și realizarea consumului și producției sustenabile și este legată de realizarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Aceasta se concentrează asupra rolului de lider al tinerilor în asigurarea eradicării sărăciei și realizarea dezvoltării durabile prin consum și producție durabile, potrivit ONU, scrie Agerpres.

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite pe 25 septembrie 2015 și stabilește un cadru global pentru eradicarea sărăciei și realizarea dezvoltării durabile până în anul 2030, pe baza Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM).

Consumul durabil presupune utilizarea de produse și servicii care răspund nevoilor de bază ale comunităților protejând în același timp nevoile generațiilor viitoare. Dezvoltarea și promovarea opțiunilor și acțiunilor individuale care sporesc eco-eficiența consumului și minimizarea deșeurilor și poluării sunt esențiale pentru realizarea unei dezvoltări socio-economice echitabile.

Programul mondial de acțiune pentru tineret, adoptat de Adunarea Generală a ONU în 1995, stabilește un cadru de politici și orientări pentru acțiunile naționale și de sprijin internațional în vederea îmbunătățirii situației tinerilor. Acesta joacă un rol important în dezvoltarea tinerilor. Programul mondial de acțiune pentru tineret se concentrează pe măsurile de consolidare a capacităților naționale în domeniul tineretului și pentru a crește calitatea și numărul de oportunități disponibile tinerilor pentru participarea deplină, eficientă și constructivă în societate.

Tinerii din întreaga lume pot realiza o unitate la nivel mondial pentru a sparge tiparele trecutului și a asigura lumii un viitor mai durabil. Ei sunt afectați în mod direct de contradicțiile grave care predomină astăzi: între sărăcie și bogăție ostentativă, între foame și risipa condamnabilă de alimente, resurse naturale bogate și industrii poluante. Tinerii pot furniza soluții cu privire la aceste aspecte, care se află în centrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, subliniază secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în mesajul transmis cu prilejul marcării acestei Zile. 

Atunci când se investește în tineret, aceștia pot contribui la crearea de noi piețe, locuri de muncă decente, comerț echitabil, de locuințe durabile, transport durabil și turism, precum și a mai multor oportunități de care beneficiază planeta și oamenii, menționează secretarul general al ONU în mesajul său.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu