Astăzi este marcată Ziua Mondială a Securităţii la locul de Muncă

Embed:

Milioane de oameni îşi pierd viaţa anual în lume ca urmare a accidentelor legate de locul de muncă. Este şi cazul Alei Jamba din oraşul Floreşti care şi-a pierdut soţul care a fost electrocutat. Mai grav este că angajatorii de multe ori se eschivează să plătească indemnizaţii familiilor victimelor accidentelor de muncă.

Ala Jamba a rămas fără soţ, după ce în luna septembrie 2013 a fost electrocutat în timp ce era la servicu. Bărbatul era angajat în calitate de electrician la Întreprinderea de Stat "Red Nord". Femeia susţine că nici până în ziua de astăzi nu a primit indemnizaţia cuvenită.

"Afost electrocutat pe stâlp şi ei l-au adus mort acasă, vor să pună altă diagnostică, ei au dat medicul legist în judecată. Procuratura de la Floreşti, acolo totul e cumpărat, eu nu pot da de capăt să ştiu ce s-a întâmplat la "Red Nord" am făcut toate documentele să dau în judecată "Red Nordul", spune victima Ala Jamba.

Reprezentanţii Întreprinderii de Stat "Red Nord" susţin însă că bărbatul suferea de hipertensiune. Conducerea a cerut efectuarea repetarea expertize medico-legale.

"Cerem expertiza medico-legală repetată, dacă într-adevăr acolo a fost electrocutare, noi vom achita toate indemnizaţiile şi toate despăgubirile conform legii", a declarat la telefon şeful inginer "Red Nord", Viorel Corbu.

Inspectoratul de Stat al Muncii susţine că nu toţi agenţii economici achită indemnizaţiile celor care au avut de suferit la locul de muncă.

"Angajatorii care poartă vina sunt obligaţi să plătească indemnizaţiile. Sunt cazuri când întreprinderile plătesc, fără eschivare recunosc vina, dar avem şi cazuri când angajatorii contestă materialele cercetării", a declarat directorul adjunct al Inspectoratului de Stat al Muncii, Igor Ciloci.

În Moldova, anul trecut au fost înregistrate 445 de accidente la locul de muncă, iar 38 de persoane şi-au pierdut viaţa. Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că anual peste două milioane de oameni mor din cauza accidentelor de muncă. Astăzi în întreaga lume este marcată Ziua Securităţii şi Sănătăţii în Muncă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu