Astăzi este marcată Ziua mondială a refugiaţilor

Embed:

Astăzi este marcată Ziua mondială a refugiaţilor. În acest context, Organizaţia Naţiunilor Unite a publicat un nou raport, care arată că, în ultimele şapte decenii, aproape 71 de milioane de oameni au fugit din calea războaielor şi a sărăciei şi s-au stabilit în ţări sigure, unde se pot bucura de condiţii mai bune de viaţă. Cei mai mulţi au plecat din Etiopia, peste un milion şi jumătate de cetăţeni, din cauza conflictului dintre etniile din sudul şi vestul ţării. A crescut semnificativ, în ultimul an, şi numărul celor care au părăsit Siria, Nigeria sau Venezuela.

"Deseori avem tendinţa să spunem că această criză a refugiaţilor afectează ţările bogate, ceea ce nu este adevărat", a declarat Filippo Grandi, Înalt Comisar la ONU pentru refugiaţi .

Potrivit datelor Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați, numai anul trecut, peste 2200 de oameni au murit în timp ce încercau să ajungă în Europa prin Marea Mediterană. Înaltul Comisar al ONU a declarat într-o conferinţă de presă că oficialii europeni sunt cei care ar trebui să identifice soluţii strategice pe termen lung.

"Aceşti oameni au nevoie de ajutorul nostru pentru ca în ţările lor să fie restabilit sistemul sănătăţii, al educaţiei, să fie pusă pe picioare economia locală, astfel încât să existe locuri de muncă", a spus Filippo Grandi, Înalt Comisar la ONU pentru refugiaţi.

Totuşi, Europa nu a fost indiferentă faţă de cei care fug spre un loc unde domină pacea. Acum patru ani, miniştrii de Interne din Uniunea Europeană au aprobat sistemul propus de Comisia Europeană privind distribuirea a încă 120.000 de refugiaţi. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria s-au arătat împotriva deciziei.

Tratatele UE însă le-au obligat să participe la acest mecanism. Pentru fiecare migrant acceptat, fiecare stat european urma să primească câte şase mii de euro.

Spre deosebire de UE, preşedintele Statelor Unite luptă împotriva refugiaţilor. Încă din timpul campaniei electorale Donald Trump a promis că va construi un zid la graniţa cu Mexicul şi va mobiliza armata pentru a opri caravanele cu oameni din America Latină.

Lasă un comentariu