Astăzi este Joia Mare. Ce semnifică această zi, considerată sfântă

Embed:
Astăzi este Joia Mare, considerată zi sfântă. În biserici are loc Denia celor 12 Evanghelii. De asemenea, se aminteşte despre spălarea picioarelor apostolilor de către Iisus Hristos, prin care Mântuitorul ne dă o lecţiede smerenie în faţa aproapelui.
De asemenea, este amintită şi Cina cea de Taină, la care s-a instituit Sfânta Taină a Împărtăşaniei.
În Joia Mare, gospodinele coc pasca şi vopsesc ouăle. Se spune că în această zi, morţii se întorc la casele lor.
E bine să pui pe prispă ulcioare cu apă şi pomeni. Iar creştinii duc la biserică vin, miere şi colaci pe care le împart apoi pentru sufletele răposaţilor.
Mâine, vom ţine post aspru şi ne vom aminti despre Patimile şi Răstignirea Domnului.
- Zi importantă pentru gospodinele din Cuhureştii de Jos: Se coc cozonaci de toată frumuseţea
- Gest de mare credință: Papa Francisc a spălat şi a sărutat picioarele refugiaților
- Gospodinele coc pasca şi vopsesc ouăle. Ce trebuie să faci neapărat în Joia Mare
- Ce greșeală faci înainte de sfânta taină a spovedaniei
- Creştinii intră în Săptămâna Patimilor. Ce spune tradiţia