Asta a fost, prieteni! Berlusconi pe coperta publicaţiei The Economist

The Economist, care a dus o campanie susţinută în ultima perioadă împotriva premierului italian Silvio Berlusconi, sărbătoreşte cu o copertă inedită pentru ediţia de mâine. Aceasta îl prezintă pe Silvio Berlusconi în mijlocul unui tablou care întruchipează decăderea Imperiului Roman, scrie incont.ro.

Pictura a fost aleasă intenţionat şi reprezintă o orgie, cu referire la celebrele petreceri ale premierului italian, în urma cărora este cercetat pentru prostituţie cu minore.

Cu un titlul "Asta a fost, prieteni! Criza europeană după Berlusconi", The Economist face o analiza situaţiei Italiei, în contextul crizei datoriilor din zona euro, susţinând că Berlusconi a decis prea târziu sa plece, lăsând ţara în pragul falimentului.

Jurnaliştii britanici mai scriu că, în acest moment, Italia are o importanţă crucială pentru regiune, distrugerea sau supravieţuirea zonei euro depinzând în mare parte de aceasta ţară.

Aflat în permanenţă în mijlocul unor scandaluri sexuale sau de fraudă fiscală, Silvio Berlusconi domină viaţa politică a Italiei înca din 1994.

The Economist l-a numit, într-un cover-story, "omul care a distrus o întreagă naţiune", material pentru care premierul italian a dat publicaţia în judecată.

Premierul Italian, Silvio Berlusconi şi-a anunţat recent demisia din fruntea Guvernului.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu