Asistenţii medicali fug din spitale. Autorităţile le promit salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune

Embed:

Asistenţii medicali fug din spitale din cauza salariilor mizere. Datele statistice arată că în fiecare an abandonează domeniul peste 100 de angajaţi. Majoritatea căută un loc de muncă mai bine plătit, iar unii chiar îşi schimbă meseria. Cu ocazia Zilei internaţionale a asistenţilor medicali, autorităţile le promit salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune. 

Elena Mâţu este de 45 de ani asistentă medicală. Îi place profesia şi nu s-a gândit niciodată să facă altceva. Totuşi ea speră că noua generaţie de asistenţi medicali va avea parte de salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune.

"Condiţii mai bune pentru asistenţi medicali cum ar fi echipament medical şi computere. Condiţii bune de a lua masă şi relaxare", a menţionat femeia.

Cei mai mulţi asistenţi medicali abandonează domeniul din cauza salariilor şi a condiţiilor de muncă.

"Salariile sunt foarte mici, mai ales pentru asistentele medicale începătoare, care au în jurul de 1 500 de lei. Iar asta nu-i ajunge unei asistente medicale să supravieţuiască. Unele centre de sănătate încă folosesc sobele. La sate nu există nici infrastructură", a declarat preşedintele Asociaţiei Nurselor, Elena Stempovscaia.

Autorităţile promit asistenţilor medicali salarii mai mari cu 21 % de la 1 iulie. "Ştiu că 21 % nu va schimba dramatic viaţa dumneavoastră, dar eu sper că pas cu pas o să putem ajunge să aveţi salariile pe care le meritaţi", a afirmat premierul Iuriea Leancă.

Cei mai puţini asistenţi medicali sunt în raioanele Dubăsari, Basarabeasca, Vulcăneşti, Şoldăneşti şi Taraclia. Salariu mediu al unui specialist cu experienţă este de 2 000 de lei. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu