Asistenta medicală din Marea Britanie care s-a îmbolnăvit de Ebola în Sierra Leone a născut gemeni

Pauline Cafferkey, asistenta medicală scoţiană care s-a îmbolnăvit în 2014 de Ebola în Sierra Leone, a născut gemeni, a anunţat Robert Softley Gale, tatăl micuţilor, pe contul său de Instagram, relatează EFE.

Un purtător de cuvânt al Hospital Greater Glasgow a confitmat că Pauline Cafferkey a născut marţi doi copii sănătoşi la unitatea de obstetrică şi ginecologie a spitalului.

Într-un comunicat, Cafferkey şi-a exprimat bucuria de a fi adus pe lume doi copii, subliniind că există viitor pentru cei care au contractat această maladie, SCRIE agerpres.ro

"Doresc să le mulţumesc tuturor angajaţilor de la NHS (Serviciul britanic de sănătate) care m-au ajutat de când m-am îmbolnăvit în 2014 şi până când am născut săptămâna aceasta", a spus ea.

Asistenta în vârstă de 43 de ani care s-a deplasat ca voluntară în Sierra Leone - unde virusul Ebola a ucis aproape 4.000 persoane acum cinci ani - a mizat pe recuperarea ei, iar faptul că a putut să nască demonstrează că există viaţă după Ebola.

În ianuarie 2015, pacienta care a suscitat o amplă atenţie mediatică, a fost externată de la Royal Free Hospital din Londres, unde a primit un tratament antiviral elaborat din plasma sanguină unui alt pacient britanic, Will Pooley, care a reuşit să depăşească boala.