Artur Ioniţă, pentru prima dată titular în anul 2020

Embed:
Fotbalistul moldovean Artur Ioniţă a fost pentru prima dată titular în anul 2020. Mijlocaşul clubului Cagliari Calcio a jucat toate cele 90 de minute în meciul disputat pe celebrul stadion "San Siro" , în compania formaţiei Internazionale Milano. Partida, ce a contat pentru etapa a 21-a din Serie A, s-a încheiat nedecis, scor 1-1.

Lautaro Martinez i-a dus pe "nerazzurri" în avantaj în minutul 29.

Împrumutat chiar de Inter la Cagliari, Radja Nainggolan a marcat golul egalizator, în minutul 78 al partidei.

Milanezii au terminat meciul în zece oameni.Lautaro Martinez a fost eliminat, după ce a primit două cartonaşe galbene în prelungirile întâlnirii.

Cagliari Calcio nu a obţinut nicio victorie în ultimele 7 meciuri disputate în Serie A.
loading...

Lasă un comentariu