Arsene Wenger şi-a prelungit contractul cu Arsenal Londra

Embed:

Tehnicianul francez, Arsene Wenger şi-a prelungit contractul cu Arsenal Londra. Antrenorul a semnat o nouă înţelegere, care este valabilă pe încă trei ani. Wenger este mulţumit de faptul că şefii clubului au încredere în el şi speră să obţină performanţe şi mai mari până în 2017.

"Conducerea clubului a demonstrat mereu că are încredere în mine şi sunt foarte recunoscător pentru asta. Împreună am trecut prin perioade fantastice. Cred că am demonstrat loialitate faţă de club şi sper că în continuare să reuşim să facem ceva mai mult, eu sunt sigur că se poate", a declarat antrenorul Arsenal, Arsene Wenger. 

Wenger va avea un buget record pentru transferuri în acest intersezon. Presa din Anglia scrie că conducerea clubului va aloca 100 milioane de lire sterline pentru transferuri. Pe lista de achiziţiilor sunt Karim Benzema şi Angel Di Maria, ambii de la Real.

După retragerea lui Alex Ferguson, Arsene Wenger a devenit cel mai longeviv tehnician din Premier League. Francezul, care antrenează gruparea londoneză din 1996, a stat pe banca tehnică a grupării din Londra în peste o mie de meciuri.

Arsenal a câştigat în acest sezon Cupa Angliei, după ce a trecut de Hull City. Acesta fiind primul trofeu după o pauză de şapte ani. "Tunarii" au încheiat campionatul pe locul patru şi s-au calificat în Liga Campionilor pentru al 17-lea an consecutiv.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu