ARSENAL, VICTORIE GREA. Tunarii s-au impus în fața lui Watford cu 1-0

Embed:

Arsenal Londra s-a impus în deplasare cu 1-0 în fața lui Watford, într-o partidă din etapa a 34-a din Premier League.

Singurul gol al disputei a fost înscris în minutul 10 de Pierre-Emerick Aubameyang. Internaționalul gabonez a profitat de eroarea gravă comisă de către portarul gazdelor Ben Foster.

A fost al 18-lea gol înscris de Aubameyang în actuala ediție de campionat. Din minutul 11, Watford a evoluat în inferioritate numerică.

Troy Deeney a primit direct cartonașul roșu pentru o intrare dură asupra uruguayanului Lucas Torreira. "Tunarii" și-au putut dubla avantajul în mitanul secund, însă Aubameyang și Mkhitarian au ratat inexeplicabil din fața porții.

Elevii lui Unai Emery se află pe locul 4 în clasament, la 19 puncte distanță de liderul, FC Liverpool. Pentru Arsenal urmează partida retur din sferturile Ligii Europa cu Napoli.

În confruntarea tur disputată la Londra, "tunarii" s-au impus cu scorul de 2-0.
Confruntarea de pe stadionul San Paolo este programată pentru 18 aprilie și va fi transmisă în direct de CANAL 3 cu începere de la ora 22:00.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu