Armata siriană controlează 90% din sectorul estic al Alep

Armata siriană a cucerit luni un mare cartier din sud-estul Alep și controlează acum 90% din sectoarele de est ale orașului deținute anterior de rebeli, a anunțat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP, scrie Agerpres.ro.

Forțele președintelui sirian Bashar al-Assad au preluat controlul luni dimineață asupra cartierului Sheikh Said, unde lupte grele se derulau duminică după-amiază, conform OSDO.

"Armata controlează în totalitate acum Sheikh Said", a declarat Rami Abdel Rahman, directorul OSDO. "Forțele regimului sirian controlează în prezent 90%" din sectoarele de est ale Alep, care au fost până recent bastioane ale rebelilor sirieni, a adăugat el.

Al doilea oraș ca mărime în Siria și fostă capitală economică a țării, Alep a fost divizat în 2012 între partea de est, controlată de rebeli, și cea de est, aflată sub controlul forțelor guvernamentale.

În mai puțin de o lună, o ofensivă în forță a trupelor armatei siriene, cu sprijinul combatanților veniți din Iran și luptătorilor Hezbollahului libanez, precum și al intenselor bombardamente aeriene siriene și ruse, i-a alungat pe rebeli din cea mai mare parte a cartierelor ocupate de aceștia în oraș.

De altfel, atacuri aeriene au vizat cartierele rebelilor pe întreg parcursul nopții de duminică spre luni, până în zori, precizează OSDO.

Cel puțin 413 civili au fost uciși în estul Alep de la începutul ofensivei la 15 noiembrie, în timp ce cel puțin 139 de persoane au decedat în urma tirurilor cu rachete ale rebelilor asupra cartierelor din vestul Alep, conform Observatorului.

Declanșat în martie 2011, conflictul sirian s-a soldat cu peste 300.000 de morți și a provocat strămutarea a mai bine de jumătate din populația țării.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu