Arhiepiscopul Parisului a oficiat slujba religioasă la catedrala Notre Dame de Paris

Embed:
Prima slujbă după puternicul incendiu care a distrus acum două luni catedrala Notre Dame de Paris a avut loc ieri în faimosul edificiu din capitala Franței. Ceremonia a avut loc în fața unei asistențe reduse, de aproximativ 30 de persoane, dintre care jumătate preoți. Toți cei prezenți au purtat căști de protecție, pentru a se proteja de evetualele bucăţi desprinse din tavanul afectat de incendiu.

Slujba a fost oficiată de arhiepiscopul de Paris, monseniorul Michel Aupetit, într-o capelă a catedralei după ce experții au emis un aviz privind siguranța structurii în acea zonă. Acesta a ținut să explice importanța Notre Dame pentru creștini și influența pe care o exercită chiar și asupra turiștilor care nu cred în Dumnezeu.

”Toți capelanii din jurul meu vor confirma că mulți turiști intră din simplă curiozitate, dar pleacă de aici cu alte sentimente, pentru că simt că aici este o prezență dumnezeiască, implicită, dar de netăgăduit”, a spus arhiepiscopul de Paris, Michel Aupetit.

Cum era și de așteptat, mult mai mulți oameni ar fi vrut să participe la această slujbă, însă nu au putut intra în catedrală, așa că s-au rugat în fața ei. Alături de ei au fost și preoți de la alte lăcașuri de cult din Paris.

”Sunt plin de bucurie și de speranță. Vom reconstrui această catedrală. Desigur că ne va lua mult timp, mulți bani și vom avea mult de lucru, dar vom reuși. Iar ceea ce a fost astăzi este o mică victorie împotriva dezastrului prin care a trecut această catedrală”, a spus preotul la biserica Sfântul Pavel din Paris, Pierre Vivares.

Incendiul care a cuprins catedrala la 15 aprilie a mobilizat comunitatea internațională şi a stârnit un val de solidaritate pentru salvarea şi restaurarea acestui monument istoric emblematic atât pentru Franţa, cât și pentru creştinism. Peste 850 de milioane de euro au fost colectați din donații în doar câteva zile, iar reparația catedralei a început imediat. Preşedintele Emmanuel Macron a promis că monumentul va fi complet restaurat în cel mult cinci ani.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu