ARGUMENTE CE NU PREA ȚIN! Pavel Ciobanu afirmă că fotbaliştii moldoveni nu sunt pregătiţi fizic

Embed:

Preşedintele Federaţiei Moldovenești de Fotbal, Pavel Ciobanu, aduce drept argument pentru schimbarea sistemului de disputare a campionatelor naţionale de fotbal faptul că pregătirea fizică a jucătorilor moldoveni este deficitară, iar schimbatul pauzelor dintre tur și retur ar permite o pregătire mai bună la acest capitol.

Recent, Ciobanu a propus la şedinţa Comitetului ”Fotbal Profesionist” ca din 2018 să se revină la sistemul ”primăvară-toamnă”. Din ediția 1992/1993 campionatele naționale de fotbal în Republica Moldova se desfăşoară conform sistemului ”toamnă-primăvară”.

"În primul rând vor fi 3 luni de zile de pregătire. Din ianuarie până în martie să se pregătească echipele. Jucătorilor noşti nu le ajunge fizic. În minutul 60-70 în meciurile din campionat îi apucă cârceii şi aşa mai departe", a declarat preşedinte FMF, Pavel Ciobanu.

Ciobanu consideră că datorită schimbărilor în programul de desfăşurare a Diviziei Naţionale de fotbal, cluburile noastre ar putea să se pregătească mai bine și pentru meciurile din cupele europene.

"Nu degeaba Belarusul și Kazahstanul au trecut la acest sistem şi au echipe în Liga Campionilor. Ei joacă în iulie meciurile de calificare în grupele Ligii Campionilor sau Ligii Europei şi mereu evoluează acolo, deoarece în acel moment a trecut o jumătate de sezon şi echipele sunt în formă", a specificat preşedinte FMF, Pavel Ciobanu.

Decizia finală referitor la noul program va fi luată în primăvara anului viitor.

Dacă schimbările vor fi acceptate, atunci sezonul autumnal din 2017 va fi unul intermediar, iar campionatele celor 3 divizii valorice se vor desfăşură din vară până în sfârșit de toamnă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu