Arestaţi pentru luare de mită. Bănuiţii perfectau ilegal acte pentru construcţii

Embed:

Două dintre cele şapte persoane reţinute zilele trecute, pentru că ar fi perfectat ilegal acte privind recepţia finală a unor construcţii din Capitală au primit mandate de arestare.

Femeia, care şi-a acoperit faţa şi nu a vrut să vorbească cu echipa noastră de filmare, este bănuită că a închiriat biroul din Primăria Capitalei, unde era desfăşurată afacerea ilegală. Ea a primit mandat de arest pentru 30 de zile. Aceeaşi măsură a primit-o şi un alt suspect în dosar, care nu recunoaşte învinuirile aduse de către procurorii anticorupţie.

"Nu am nicio legătură".

Avocatul nu este de acord cu decizia magistraţilor Judecătoriei Capitalei şi spune că o va ataca la Curtea de Apel.

"Această decizie o calificăm ca una neîntemeiată şi ilegală deoarece procurorul nu a demonstrat că detenţia învinuitului este absolut necesară", a spus Victor Mazniuc, avocat.

Un alt suspect a fost pus sub arest la domiciliu tot pentru 30 de zile. Anume el apare în imaginile de pe camera ascunsă în timp ce puneau la cale afacerea murdară.

Totodată, alte patru persoane au fost eliberate pentru că au colaborat cu anchetatorii.

"Colaborează cu organul de urmărire penală, au dat depoziţii referitor la toate subtilităţile comiterii infracţiunii", a spus Eugen Balan, procuror anticorupţie.

Cei şapte învinuiţi, printre care experţi tehnici, proiectanţi şi ingineri, au fost încătuşaţi, după mai multe percheziţii la Direcţia Arhitectură şi Urbanism a Primăriei Chişinău şi Oficiul Cadastral Teritorial. Aceştia ar fi legalizat cel puţin 40 de construcţii şi ar fi primit
între 250 şi 3500 de euro.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la şapte ani de închisoare pentru luare de mită, fals în acte şi trafic de influenţă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu