Are motor electric şi poate zbura cu 440 de kilometri pe oră. Alice, avionul care va fi folosit ca taxi

Embed:

După automobile, şi avioanele trec încet încet la motorizări electrice sau hibride. Una dintre aeronavele care au atras atenţia la salonul aeronautic Le Bourget de lângă Paris este Alice, care are un motor electric şi poate zbura cu 440 de kilometri pe oră.

Compania producătoare susţine că aparatul va fi folosit ca taxi.

"Alice poate parcurge o distanţă de 650 de mile cu nouă persoane la bord. Sunt mulţi potenţiali clienţi din numeroase companii", a menţionat Roei Ganzarski, şeful companiei MagniX.

Experţii spun că motoarele electrice pentru industria aeronautică au nevoie de perfecţionare deoarece bateriile se pot încălzi foarte tare. Dar tehnologia are un avantaj uriaş: e foarte puţin poluantă.

"Cel mai important în ceea ce priveşte avioanele electrice este că nu emit dioxid de carbon. Problema este că această tehnologie este încă în fază de dezvoltare. Prin urmare, acum pot fi efectuate doar curse pe distanţe scurte", a declarat Bill Reed, jurnalist.

O altă atracţie a salonului de la Paris este avionul hibrid prezentat de compania VoltAero, înfiinţată de un fost inginer de la Airbus. Cassio e încă în faze de construcţie, dar ar putea fi gata până la sfârşitul anului.

Airbus a prezentat prototipul unui taxi aerian fără pilot, numit Vahana.

Şi Boeing are un model de taxi aerian cu pilot automat. Avionul poate parcurge 80 de kilometri cu ajutorul motorului electric.

În cadrul salonului aeronautic de la Le Bourget, miniştrii apărării din Franţa, Spania şi Germania au semnat un acord de cooperare pentru realizarea unui nou avion de luptă care să înlocuiască actualul Eurofighter Typhoon

Noul model, care ar putea intra în serviciu în următorii 20 de ani, va include un sistem avansat de avionică prin care pilotul va putea coordona drone şi chiar sateliţi. Deşi nu a fost anunţat un cost clar, estimările arată că proiectul va necesita cheltuieli de 100 de miliarde de euro.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu