Ard plămânii planetei. Flăcările din pădurile din Amazonia se extind într-un ritm alarmant

Embed:

Ard plămânii planetei. Flăcările din pădurile din Amazonia se extind într-un ritm alarmant. De la începutul anului şi până acum s-au înregistrat aproape 73 de mii de incendii.

Institutul Naţional de Cercetare Spaţială a precizat că anul trecut, numărul acestora era în jumătate. NASA a anunţat că în ultima săptămână au fost identificate peste 9500 de noi incendii în Bazinul Amazonului, cea mai mare suprafaţă de păduri tropicale din lume.

Focul violent face ravagii între Bolivia şi statul brazilian Randonia. Fumul dens însă a ajuns la peste 2500 de kilometri distanţă, în Sao Paulo. În plină zi, în oraş s-a lăsat bezna, fiind provocate şi deconectări de la energie electrică. Preşedintele Braziliei crede însă că situaţia nu e scăpată de sub control.

Jair Bolsonaro susţine că, de regulă, în această perioadă fermierii curăţă terenurile pentru a le pregăti pentru anul următor. Pădurile tropicale din Amazonia sunt considerate plămânii planetei, întrucât absorb cea mai mare cantitate de bioxid de carbon.

Comunitatea internaţională face presiuni asupra autorităţilor braziliene pentru a proteja fâşiile forestiere de exploatările ilegale sau activităţile miniere.

Lasă un comentariu