Arabia Saudită vrea să transforme Qatarul în insulă

Embed:

Qatarul ar putea deveni o... insulă, dacă numeroasele informaţii prezentate în presa din Arabia Saudită se adeveresc. Jurnaliştii scriu că autorităţile saudite plănuiesc să construiască un canal navigabil la graniţa cu ţara vecină.   

Acest canal va avea 20 de metri adâncime şi 200 de metri lăţime, scriu ziarele din Riad. Construcţia, care va permite accesul navelor comerciale din Golful Persic, va fi realizată într-un an.

Informaţiile nu au fost nici confirmate, nici infirmate de autorităţile din Arabia Saudită. Anul trecut, saudiţii au rupt relaţiile diplomatice cu vecinii din Qatar pe care i-au acuzat că susţin grupările teroriste.

Gestul lor a fost urmat şi de Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Egipt. Qatarul e înconjurat din trei părţi de apele Golfului Persic. Singura graniţă terestră este cea cu Arabia Saudită.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu