Aproximativ 600 de europeni au cerut evacuarea din China din cauza coronavirusului

Circa 600 de cetăţeni europeni au cerut să fie repatriaţi din China ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus, a anunţat miercuri Comisia Europeană, care a cerut personalului său să evite călătoriile în China care nu sunt necesare, transmite AFP.

''Un anumit număr de cetăţeni europeni în China doresc să părăsească această ţară, cifra actuală este de aproximativ 600, dar deocamdată nu pot face acest lucru'', a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic.

Aceşti cetăţeni care doresc evacuarea provin din Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Finlanda, Franţa, Italia, Letonia, Olanda, Polonia, Portugalia, România şi Regatul Unit, a mai precizat comisarul european.

La cererea Franţei, Comisia Europeană a activat marţi mecanismul european de protecţie civilă, pentru o mai bună coordonare a repatrierii cetăţenilor europeni aflaţi în zona Wuhan, oraşul chinez aflat în carantină din cauza epidemiei cu noul coronavirus, scrie agerpres.ro.

Comisia Europeană aminteşte că atunci când amploarea unei situaţii de urgenţă depăşeşte capacităţile de răspuns ale unei ţări, aceasta poate solicita asistenţă prin intermediul mecanismului.

Cetăţenii UE prezenţi în regiune care doresc repatrierea o pot solicita în continuare, indiferent de naţionalitate, mai precizează executivul comunitar, care, în baza mecanismului activat, va suporta 75% din costul de repatriere.

Au fost stabilite deocamdată două zboruri de evacuare, iar ''la ora actuală autorităţile franceze sunt în contact strâns cu autorităţile chineze pentru elaborarea detaliilor operaţionale astfel încât să se asigure zborurile anunţate'', a mai spus comisarul european Janez Lenarcic, care, vorbind despre o ''operaţiune complexă'', a îndemnat la ''calm şi răbdare''.

Colega sa responsabilă cu portofoliul sănătăţii, Stella Kyriakides, a amintit că până în prezent au fost confirmate în UE opt cazuri de infectare cu noul coronavirus, patru în Franţa şi tot atâtea în Germania.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a recomandat angajaţilor ei să-şi amâne orice deplasare în China care nu este urgentă, în timp ce preşedinţia croată a Consiliului UE examinează posibilitatea organizării în zilele următoare a unei reuniuni extraordinare a miniştrilor europeni ai sănătăţii.
loading...

Lasă un comentariu