Aproximativ 27 de mii de străini au venit în Moldova, în ajunul Zilei Naționale a Vinului

Deja de 18 ani, în Republica Moldova se sărbătorește Ziua Națională a Vinului, o sărbătoare care și-a dat startul în acest weekend și se așteaptă la un număr mare de oaspeți, veniți de peste hotare.  În sensul dat, Poliția de Frontieră confirmă faptul că din ajunul acestui eveniment emblematic pentru ţara noastră şi unic în lume se înregistrează o creștere a trecerilor frontierei de stat.
 
Doar în ultimele 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 53 009 traversări, dintre care un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor străini – 26 748 traversări. 
  • Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
  • PTF Leușeni – 9 821 traversări persoane;
  • PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 530 traversări persoane;
  • PTF Sculeni – 6 076 traversări persoane;
  • PTF Otaci – 5 353 traversări persoane;
  • PTF Giurgiulești-Galați – 4 734 traversări persoane;
O situație fără precedent a fost semnalată în punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău, când într-o perioadă scurtă de timp (orele 20:43-21:03) au sosit cinci aeronave, la bordul cărora se aflau 912 pasageri. Respectiv, acest flux de călători a fost fluidizat în decursul unei ore, polițiştii de frontieră în mod operativ şi în timp real au realizat verificarea actelor de călătorie. 

Precizăm că în scopul menținerii unei situații controlate și stabile la frontiera de stat și în punctele de trecere, personalul Poliției de Frontieră desfășoară măsuri de intensificare a controlului la hotare, dar și de asigurare a nivelului adecvat de reacționare la evenimentele care pot genera apariția situațiilor de criză sau specifice în domeniul ordinii publice și securității frontaliere.
 
Totodată, pentru a vă asigura trecerea rapidă şi pentru a evita situațiile incomode, vă recomandăm:
  • verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
  • tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
  • notificarea Poliției de Frontieră de către agențiile de turism, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
  • permiterea trecerii tuturor formalităților de frontieră a motocicliștilor, fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
  • în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, dar și ce documente sunt necesare la traversarea frontierei de stat, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
  • verificarea mediei timpului de așteptare în punctele de trecere, prin aplicația TRAFIC ONLINE de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră.
  • manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Lasă un comentariu