Aproape o tonă de chihlimbar de contrabandă a dispărut de la CNA: Procurorul l-a returnat învinuitului pentru păstrare

Aproape o tonă de chihlimbar de contrabandă, în valoare de 10 milioane de lei, care a fost confiscat de procurori, a dispărut de la CNA.

Potrivit raportului prezentat de procurorul General Alexandr Stoianoglo, în cadrul urmăririi penale, contrar cerinţelor legale, procurorul de caz, fiind susţinut de către procurorul-şef, la cererea infractorului, pe motiv precum că CNA nu are condiţii de păstrare a chihlimbarului, a transmis acestuia spre păstrare pietrele preţioase, deşi acestea urmau a fi păstrate la organele competente ale statului. 

"În prezenta cauză au fost reținuți și arestați cinci angajați ai Serviciului Vamal, inclusiv administratorul și șoferul firmei din numele căreia au fost întocmite documentele false de însoțire a mărfii, ca în final, doar ultimii și persoana juridică să fie inculpate, iar instanța de judecată, la propunerea procurorului, să le stabilească pedepse fie cu suspendarea condiționată a executării, fie în formă de amendă", se arată în raport.

 
Mai mult, potrivit lui Stoianoglo, organul de urmărire penală dispunea de informaţii despre implicarea infractorilor şi în alte episoade de contrabandă cu chihlimbar în greutate de peste 4 tone. Chiar şi aşa acuzatorul de stat nu a extins investigaţiile în acest sens. 
loading...

Lasă un comentariu