Aproape 4 mii de locuințe, procurate prin intermediul programului "Prima Casă"

Numărul beneficiarilor programului de stat „Prima Casă” a ajuns la 3945 de persoane. Potrivit ultimelor date, suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 1.980.501.611,86 lei, iar suma totală a garanțiilor active constituie de 990.250.805,93 lei.


Din 3945 beneficiari, 2781 sunt familii, iar 1182 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani. Totodată, din numărul total al beneficiarilor Programului, 556 de persoane beneficiază de compensații în cadrul Programului Prima Casă 2, destinat persoanelor angajate în sectorul bugetar. De comepnsații de la bugetul de stat beneficiază și cei care au mai mulți copii minori la întreținere (Prima Casă 3), numărul lor fiind de 1377 de persoane. Alocații de la bugetul de stat încasează și 253 de beneficiari ai programului, care sunt angajați în companii private (Prima Casă 4).


Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,033 m.p., iar valoarea medie a acestora este de 591,4 mii lei. În zonele urbane, prin intermediul programului au fost procurate 3713 locuințe, iar în zonele rurale - 250. Dintre acestea, 3651 sunt apartamente, iar 312 - case de locuit individuale.

loading...

Lasă un comentariu