Apple permite service-urilor independente să repare iPhone-uri folosind piese originale

Apple este o companie cunoscută pentru refuzul suportului hardware pentru cei care doresc să îşi repare dispozitivele acasă, sau care nu doresc să plătească preţurile mari pe care service-urile autorizate le cer. Se pare însă că această poziţie urmează să se schimbe în viitorul apropiat, Apple anunţând că urmează să pornească un proces de „verificare” pentru service-uri mai mici, care vor avea astfel acces la instrucţiuni oficiale pentru reparaţii, dispozitive de diagnostic, dar şi acces la componente originale, scrie go4it.ro.

Compania spune că oricare service independent va putea să aplice pentru procesul de verificare, atât timp cât are un angajat care este tehnician cu certificare Apple. Cursul de certificare este gratuit, deci serice-urile vor putea oferi posibilitatea de certificare angajaţilor deja existenţi. Astfel, companiile care deşin service-uri din toată lumea vor putea să ofere reparaţii oficiale, folosind piese originale, cumpărate direct de la Apple, dar şi alte servicii pe care le poţi găsi într-un service autorizat.

Conform Apple, preţurile pentru componente şi echipament va fi acelaşi atât pentru service-urile autorizate, cât şi pentru pentru cele independente care primesc „verificare” prin intermediul noului program. Există însă o limitare importantă pentru cei care doresc să ofere astfel de servicii. Reparaţiile care au loc sub garanţie vor trebui în continuare să fie realizate în cadrul unui service Apple sau al unui partener autorizat.

Programul de verificare va asigura acces la toate aceste servicii şi piese, însă doar pentru reparaţii "contra cost" şi momentan doar pentru iPhone-uri. Aceasta este însă o veste bună, întrucât cele mai multe reparaţii care au loc în cadrul service-urilor Apple au legătură cu schimbarea bateriei sau ecranului de pe iPhone, care de obicei nu sunt acoperite oricum de garanţie.

Tabletele iPad, ceasurile Apple Watch sau laptop-urile şi computerele MacBook şi iMac care au nevoie reparaţii în garanţie sau în afara acesteia vor fi în continuare reparate folosind piese originale doar în cadrul centrelor autorizate. Desigur, acesta este doar un prim pas. În viitor, Apple ar putea extinde furnizarea de piese, echipament şi ghiduri pentru tehnicieni şi pentru restul de dispozitive din portofoliul său.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu