Apple ar putea muta producţia iPhone în afara Chinei

Momentan, producţia iPhone nu este afectată de războiul economic declanşat între China şi Statele unite, produsele Apple fiind exceptate de la tarifele pe importuri impuse deja altor bunuri provenite din China. Însă situaţia s-ar putea schimba în orice moment, aruncând în aer marjele de profit şi aşa modeste, rezultate în urma colaborării cu Foxconn, partenerul responsabil cu asamblarea finală a majorităţii produselor Apple.

O posibilă alternativă pentru Apple este întărirea relaţiilor cu furnizorii de componente din afara Chinei şi alegerea unor facilităţi de producţie în ţări ca Brazilia şi India. Anticipând probleme în viitor, Foxconn a deschis o fabrică în Brazilia încă din anul 2011. Din păcateş încercările de transformare a Braziliei într-un hub tehnologic au fost dezamăgitoare, bunurile produse în această ţară fiind obţinute cu costuri prea mari.

O altă opţiune ar fi India, o ţară cu populaţie numeroasă şi nu foarte îndepărtată de China. Problema este că nivelul de trai în această regiune a crescut semnificativ în ultimii ani, găsirea unei forţe de muncă suficient de ieftină fiind problematică.

Potrivit specialiştilor Bloomberg, Apple probabil că va opta pentru păstrarea actualului lanţ de aprovizionare chiar dacă autorităţile americane vor impune taxe de import pe produsele smartphone asamblate în China, cu condiţia ca tariful să nu depăşească 10% din valoarea acestora. În scenariul cel mai pesimist, taxarea cu 25% a importurilor de gadgeturi din China va motiva găsirea unor soluţii pentru relocarea activităţii de producţie în afara Chinei.

Nu este clar dacă Apple va muta întreaga producţie iPhone, sau doar cea destinată pieţelor de desfacere din Statele Unite. Deocamdată, planul se află la stadiul de discuţii, oficialii Apple aşteptând o decizie finală din partea autorităţilor.

Pe aceeaşi temă