Apple a prezentat Apple Watch Series 4. Primul model care are un design nou

Apple Watch Series 4 a fost anunţat în mod oficial de către Apple. Acesta este primul model al companiei care abordează un design nou, cu ecran mai mare şi o formă mai rotunjită. Acesta vine în în două versiuni, din aluminiu şi oţel inoxidabil, fiecare fiind disponibil în două dimensiuni, de 40 şi de 44mm. Se pare că această generaţie renunţă la modelul de lux Apple Watch Edition, care era realizat din materiale precum oţel suflat cu aur sau ceramică, scrie go4it.ro.

Noul Apple Watch Series 4 beneficiază de un procesor numit S4, de două ori mai puternic decât S3 de anul trecut. Acesta vine şi cu noi senzori, mult mai precişi în măsurarea mişcărilor, Apple prezentând o funcţie care ar putea să ajute mulţi utilizatori. Ceasul poate recunoaşte atunci când utilizatorul cade accidental şi poate suna la un număr stabilit anterior sau chiar la numărul naţional de urgenţă în cazul în care utilizatorul nu se mişcă timp de un minut după cădere.

Ceasurile Watch S4 de la Apple beneficiază de display-uri noi mai mari, o interfaţă adaptată la aceste display-uri, cu mai multe informaţii afişate pe ecran, o "coroană" cu feedback haptic, care poate simula click-urile unei rotiţe mecanice şi integrează pentru prima dată într-un astfel de dispozitiv electrozi pentru realizarea unei electrocardiograme (ECG). Partea din spate a telefonului e realizată din sticlă şi ceramică pentru îmbunătăţirea semnalelor radio precum Wi-Fi, LTE şi Bluetooth, iar design-ul este mai subţire decât în cazul modelelor precedente.

Desigur, ceasul este rezistent la apă, Apple spunând că poate fi folosit pentru înot, însă au fost îmbunătăţite şi alte componente precum difuzoarele, sunetul redat în timpul apelurilor, de exemplu, find mult mai clar. Din păcate, autonomia de o zi de utilizare nu a fost îmbunătăţită pe acest model.

Acesta este şi primul Apple Watch care măreşte preţul de pornire faţă de modelul anterior. Apple Watch în ediţia de bază, cu carcasă de aluminiu şi dimensiune de 40 mm, porneşte de la 429 euro, în timp ce modelul de 44 mm vine la un preţ de pornire de 459 euro. Variantele cu antenă LTE sunt cu 100 de euro mai scumpe, iar modelele cu o construcţie din oţel costă 700, respectiv 749 euro.

Asemeni iPhone XS şi XS Max, pre-comenzile pentru Apple Watch Series 4 încep vineri, 14 septembrie, iar livrările de pe 21 septembrie. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu