Apicultorii din Moldova lăsaţi în voia soartei

Embed:

Apicultorii moldoveni visează la piaţa europeană, dar îşi vând mierea, în majoritate, cumpărătorilor locali. Ei dau vina pe stat, pe care-l acuză că nu le creează condiţii pentru export. În replică, autorităţile spun că oamenii de afaceri sunt cei care trebuie să-şi promoveze interesele. Schimbul de declaraţii a fost făcut la târgul mierii, deschis azi, 19 august, în parcul Catedralei din Chişinău.

Apicultorii se plâng că deşi mierea este singurul produs moldovenesc de origine animalieră exportat în Uniunea Europeană, sunt nevoiţi să o dea la preţ de nimic. Astfel, dacă în Moldova, un kilogram de miere costă 50 de lei, atunci în UE va fi vândut în medie cu 20 de lei, precizează aceştia.

Producătorii susţin că statul i-a lăsat în voia soartei. "Incapacitate financiară a apicultorilor şi retehnologizarea aceastei ramure, dotarea cu acel inventar, echipament care să asigure calitatea acestui produs. Astăzi când cerinţele ne pun condiţiile respective, cu ceea ce vine statul e foarte puţin", explică Ştefan Condratiuc, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor.

Autorităţile sunt de altă părere. "Problema apiculturii este că producătorii nu sunt uniţi. Nu statul rezolvă toate problemele oamenilor de afaceri. Ei trebuie să se implice şi să îşi promoveze interesele lor", subliniază Viorel Guţu, viceministru al Agriculturii.

Acum, în Moldova sunt 150 de mii de familii de albine, de două ori mai puţin decât la începutul anilor 90. Flora Moldovei permite întreţinerea a 500 de mii de familii de albine. Apicultorii estimează că producţia de miere din acest an va fi de peste 1000 de tone.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu