Apartamente în locul unei băi publice din Capitală. Locatarii din blocul vecin, REVOLTAŢI (FOTO)

Embed:

Bloc de locuit în locul unei băi publice pe strada Grigore Alexandrescu. Asta ar vrea să facă o companie de construcții din Capitală.

Doar că demolarea fostei clădiri îi nemulțumește pe cei care locuiesc în preajmă. Acum, ei pot doar să-și amintească de vremurile când mergeau la baie.

Baia publică de pe strada Grigore Alexandrescu s-a deschis pe la începutul anilor '80. Clădirea a fost privatizată, la fel ca și celelalte băi publice, la sfârșitul anilor '90, dar a continuat să activeze până acum câțiva ani. De-a lungul timpului, acolo nu au mai fost făcute multe schimbări, dar prețul biletului a rămas unul accesibil - 50 de lei.

"Când eram student, desigur că ne plăcea. Trebuia să ne ducem la baie. Condițiile erau așa ca la băile comune, cum era înainte", a spus un bărbat.

În luna august a acestui an, o firmă de construcție a primit autorizația de demolare. Potrivit proiectului de urbanism, în loc ar putea apărea un bloc cu cel mult zece etaje cu spații comerciale.

Doar că acest lucru îi deranjează pe locatarii din blocul vecin: 

"Aseară, când au început să dărmâme clădirea, blocul se clătina. În general, casa se înclină. Nici pragul nu mai este la fel de înalt". 

Specialiștii de la Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare Chișinău spun că lucrările sunt legale, iar firma de construcții are toate actele necesare, adică o autorizație de demolare și certificatul de urbanism. Iar potrivit legislației, ei trebuie să aplice și pentru autorizația de construcție. După ce o primesc, ei pot începe ridicarea blocului.

"În baza autorizației de desființare, proprietarul are dreptul să demoleze construcția, dar nici într-un caz, nu are dreptul să înceapă o construcție nouă. Cu regret, avem cazuri în Chișinău în care foarte multe lucrări de construcție se încep neautorizat, fără a avea certificat de urbanism și autorizație de construcție", a declarat Alexei Ţurcan, șef-adjunct al Direcției generale.

În Chișinăul sovietic au fost deschise șapte băi publice. Pentru zece copeici, oamenii aveau la dispoziție un duș comun pentru toată ziua. Iar dacă achitau 20 de copeici, puteau face o baie caldă într-o cameră separată.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu