Anunțul Protecției Civile: Ce a declanșat ultimul cutremur din Italia

Zona afectată de cutremurul cu magnitudine 6,6 grade pe scara Richter înregistrat duminică în Italia are ''mari probleme'' de viabilitate, în condițiile în care căile de acces sunt blocate de alunecări de teren, a declarat șeful Protecției Civile, Fabrizio Curcio,scrie Realitatea.net.

Drumul național Salaria ce leagă Roma de Marea Adriatică trecând prin zona afectată de cutremur a fost blocat în satul Trisungo, situat în apropiere de epicentru, din cauza căderilor de pietre.

Municipalitățile cele mai afectate au fost Norcia, Castelsantangelo sul Nera, Preci, Visso și o zonă montană, între regiunile Umbria și Marche.

Aceste sate sunt unite prin drumuri înguste flancate de ziduri de stâncă și au aceeași problemă, ceea ce împiedică în mare măsură mobilitatea serviciilor de supraveghere și de urgență.

O alunecare de teren și căderi de pietre au provocat revărsarea unui torent ce a inundat drumul ce leagă Visso și Preci și, potrivit presei, este impracticabil.

Alte elemente de infrastructură, cum ar fi electricitatea, au fost întrerupte în mai multe locuri și Protecția Civilă a recomandat într-un comunicat că "este esențial" să nu fie supraîncărcate liniile telefonice și să se realizeze apeluri numai în cazuri de necesitate reală.

Compania care administrează alimentarea cu apă în zonă a sfătuit să nu se consume apă de la robinet în Norcia și Preci până când nu se finalizează lucrările la sistemul de monitorizare.

Pe de altă parte, Agenția Națională a Aviației Civile a raportat că, pe baza unei prime evaluări, nu există daune la infrastructura aeroportuară în regiunile afectate de cutremur și operarea zborurilor se face normal.

Cutremurul de duminică dimineața a fost resimțit practic în toată țară, determinând oprirea circulației metroului la Roma, pentru verificări. Autoritățile au anunțat că există zeci de răniți ușor și că nu s-au înregistrat decese, dar există pagube materiale.

Această mișcare telurică s-a produs după patru alte seisme care au zguduit zona miercurea trecută. Acestea, la rândul lor, survin la două luni după ce un seism ce a afectat localitățile Amatrice, Accumoli și Arquata del Tronto din aceeași zonă centrală, a provocat moartea a în acel moment a 297 de oameni, amintește EFE.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu