ANUNŢUL IMPORTANT al premierului Valeriu Streleţ: Nu îmi dau demisia

Embed:

Premierul Valeriu Streleţ nu îşi dă demisia. Anunţul a fost făcut chiar de prim-ministru în cadrul unui briefing de presă înainte de şedinţa Legislativului în care va fi examinată moţiunea de cenzură împotriva Executivului, semnată de fracţiunea PCRM şi PSRM. 

"După cum am anunţat, voi răspunde la solicitarea PDM privind ideea de a prezenta demisia din propria iniţiativă. Declar că nu îmi voi prezenta demisia din propria iniţiativă din motive evidente", a declarat Valeriu Streleţ.

"O eventuală demisie mă lipseşte atât pe mine cât şi pe colegii mei de dreptul de a ne apăra poziţiile în faţa Parlamentului şi lasă loc pentru interpretări, pentru suspiciuni care ar veni în sprijinul acelor acuzaţii absurde şi lipsite de temei aduse în moţiunea de cenzură, precum că Guvernul nu ar fi activat sau eu aş fi implicat în careva acte de corupţie. Nu îmi voi da demisia pentru că această acţiune ar fi exact contrarie tuturor sugestiilor, discuţiilor şi recomandărilor pe care le-am avut cu partenerii europeni", a argumentat premierul.

"O eventuală demisie din proprie iniţiativă înseamnă asumarea unei enorme responsabilităţi. Responsabilităţile politice pot fi foarte grave deoarece reconstrucţia unei noi alianţe poate dura. Ea nu va fi un proces simplu şi uşor. Între timp evoluţiile economice, sociale se pot agrava. Voi merge în faţa Parlamentului, voi prezenta raportul de activitate, voi apăra poziţia Guvernului şi îi las pe colegii din PDM să decidă dacă vor vota sau nu demisia unui Guvern proeuropean pe care tot ei l-au ales", a încheiat Streleţ.

CITEŞTE ŞI: ZI DECISIVĂ! Parlamentul va examina moțiunea de cenzură privind demiterea Guvernului Streleţ

PUBLIKA.MD aminteşte că Parlamentul va examina astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț. Documentul a fost semnat şi depus săptămâna trecută de către 42 de parlamentari ai fracțiunilor PSRM și PCRM.

Aceştia îi reproşează lui Valeriu Streleţ detașarea de atribuțiile constituționale și îl suspectează de implicare în acte de corupţie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu