Anunţul că moartea lui Arkadii Babcenko a fost o înscenare a zguduit presa internaţională. Cum este reflectat subiectul

Embed:
Anunţul că moartea jurnalistului Arkadii Babcenko a fost o înscenare a zguduit presa internaţională. În timp ce unii se axează pe unda de şoc răspândită în lume, alţii reflectă acuzaţiile care curg gârlă între Rusia şi Ucraina.

CNN a povestit în detalii cum au derulat evenimentele de la Kiev. Jurnaliştii se întreabă dacă, după acest caz, comunitatea internaţională nu îşi va pierde încrederea în Ucraina.

Postul rus Pervâi Canal susţine că Uniunea Europeană aşteaptă explicaţii de la autorităţile din Ucraina. Totodată, jurnaliştii transmit că şi reprezentanţii OSCE au criticat acţiunile Kievului şi au menţionat că ucrainenii sunt obligaţi să le ofere informaţii veridice.

Washington Post pune în prim-plan declaraţia preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, în care acesta acuză Moscova că a pregătit tentativa de asasinat şi menţionează că ţara sa devine tot mai rezistentă în faţa agresiunii ruse. Tot Washington Post îl citează pe ministrul de Externe, Serghei Lavrov, care a calificat acţiunile Ucrainei drept o campanie menită să defăimeze imaginea Rusiei în lume.

Postul de televiziune CBS a menţionat că nimeni nu s-a gândit nici pentru o clipă că omorul ar fi putut fi o înscenare.

Iar publicaţia britanică The Telegraph scrie că toate rudele, cunoscuţii şi colegii de breaslă au rămas şocaţi după ce s-a aflat că Babcenko este viu şi nevătămat. Ziarisții titrează că deja erau strânşi bani pentru înmormântare, iar numeroşi politicieni occidentali au transmis condoleanţe şi s-au arătat îngroziţi de această crimă.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu