Anul recoltelor bogate în nordul ţării. La Floreşti au fost premiaţi cei mai buni fermieri

Embed:

Recoltă bogată de cereale s-a înregistrat în acest an în raionul Floreşti. În pofida vremii reci şi capricioase din primăvară, agricultorii au strâns, în medie, patru tone de grâu la hectar, cu aproape 500 de kilograme mai mult decât media pe ţară. Fermierii cu cele mai bune rezultate au fost premiaţi de autorităţi în cadrul unei organizate în oraşul Floreşti. 

Anatol Ghercave, un tânăr fermier din Floreşti, susţine că ninsorile din luna aprilie nu i-au provocat mari pierderi.

"Practic noi nu am avut de suferit, doar la grâu că nu a fost înfrăţire, dar în rest totul a fost bine, odată cu primăvara s-a arătat un rezultat bun, cum a fost anul ", susţine Anatol Ghercave

După ce au făcut bilanţul, autorităţile i-au premiat pe cei mai buni agronomi, tractorişti şi mecanizatori. Totodată, agricultorii spun că, anual, luptă prin diferite metode pentru a face faţă condiţiilor climaterice extreme. Unii au plantat seminţe rezistente la secetă, iar alţii au folosit mai multe îngrăşăminte.

"Grâul putea să se primească de o calitate şi mai bună, dar, dar din cauza că nu au fost ploi şi nu s-a umplut la timp , calitatea lui lasă de dorit, dar totuşi este alimentar, glutenul este cu indicele 18", spune Grigore Ciobanu, agronom

În acest sezon au fost cultivate şi mai multe suprafeţe cu cereale ecologice, care asigură un venit mai mare fermierilor şi o calitate mai bună produselor alimentare.

"Acesta este al doilea an, anul trecut cu toate că a fost primul an, preţurile au fost cu 20 - 30 % mai mari decât la grâul de bază şi dacă primim şi în acest an certificatul, preţurile vor fi practic de două ori mai mari." afirmă Novac Vladimir, agronom

Potrivit Ministerului Agriculturii, în acest an a fost recoltat un milion 65 de mii de tone de grâu. În medie, pe ţară s-au strâns 3,5 tone de grâu la hectar cu 300 de kilograme mai mult decât anul trecut. La orz recolta a fost de 3,3 tone la hectar, iar la mazăre de 2,9 tone.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu