Antreprenorii se mobilizează. Mai mulţi agenţi imobiliari au donat produse de primă necesitate instituţiilor medicale din ţară

Embed:

Au întins o mână de ajutor instituţiilor medicale din ţară în contextul pandemiei de COVID-19. Vorbim despre mai mulţi agenţi imobiliari, care au colectat peste 20 de mii de lei, bani din care au cumpărat produse de primă necesitate şi le-au împărţit instituţiilor de profil. Aceştia au mers la Spitalul Toma Ciorbă, iar ulterior au trecut pe la Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii, dar şi la Institutul de Medicină Urgentă. De asemenea, aceştia au pus şi sticluțe cu dezinfectante în câteva staţii de aşteptare a transportului public din oraş.

"Am hotărât să punem nişte sticle cu dezinfectante, soluţie antibacterială, astfel încât cei care se află pe stradă, la staţie să le poată utiliza".

"Este bine, pentru folosul nostru, pentru binele nostru. Acum e greu cu carantina, boala asta, e un gest bun".

"Este bine, cât de cât un procent de curăţare o să fie, chiar nu e rău gestul".

"Aşa şi trebuie de făcut. Eu cred că trebuie să le pună peste tot locul, în mai multe locaţii chiar".

Membrii Uniunii Agențiilor Imobiliare, dar şi cei de la Asociaţia Profesională a Agenţilor Imobiliari au cumpărat pentru Spitalul Toma Ciorbă mopuri, săpun lichid, fructe, butelii cu apă, dar şi alte lucruri necesare.

"Prin această iniţiativă vrem să dăm un bun exemplu pentru întregul mediul de afaceri pentru a nu indiferenţi. Tot ce noi am cumpărat am coordonat cu aceste instituţii, chiar au nevoie, iar noi ne bucurăm că contribuim, nu să criticăm cum fac alţii", a afirmat fondatorul Uniunii Agenţilor Imobiliari, Andrian Toderaşcu.

"Donatorii sunt agenţii imobiliari care au ţinut să vină cu un mesaj, cu un ajutor, acesta este un prim pas, iar în continuare mai avem şi alţi agenţi care, la fel, au adunat sume mari", a menționat fondatorul APAI, Eugeniu Ţurcan.

Donatorii susţin că în următoarele zile şirul unor astfel de gesturi va continua.

loading...

Lasă un comentariu