Antrenorul Jurgen Klopp şi-ar putea încheia cariera în 2022

Antrenorul campioanei Europei la fotbal, Liverpool FC, germanul Jurgen Klopp a lăsat să se înţeleagă că nu e exclus să se retragă din activitate când îi va expira actualul contract cu ''cormoranii'', în 2022, scrie agerpres.ro.

Tehnicianul de 52 de ani a condus-o pe Liverpool în sezonul trecut la câştigarea Champions League, iar în acest sezon ţinteşte titlul în Premier League pentru prima oară în ultimii mai bine de 30 de ani pentru club, dar a admis, la ''Gala Premiilor Sport Bild'', luni seara, că se gândeşte şi la viitorul mai îndepărtat.

Actualul său contract cu Liverpool expiră în 2022, dar când a fost întrebat care sunt planurile sale după aceea, Klopp a replicat: ''Sper că voi continua până atunci, dar nu ştiu ce se va întâmpla peste trei sau patru ani. Poate mă voi retrage''.

''Asta nu înseamnă neapărat că o voi face, dar dacă va fi cazul, să nu fiţi surprinşi'', a adăugat Klopp.

Klopp a comentat şi situaţia din Bundesliga, afirmând că fostul său club, Borussia Dortmund, poate câştigat titlul, ''altfel va fi plictisitor''.

Antrenorul s-a referit şi la fostul jucător al lui Liverpool, brazilianul Philippe Coutinho, care a ajuns sub formă de împrumut la Bayern Munchen, după un sezon modest la FC Barcelona.

''Nu l-aş fi vândut niciodată, dar am fost obligat să o fac, nu am putut refuza oferta şi nu l-am mai putut păstra'', a explicat Klopp.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu