ANSA vine cu o ATENȚIONARE după invazia de PLOȘNIȚE din Capitală

În urma publicațiilor recente din mass-media, referitor la invazia de ploșnițe, ANSA aduce la cunoștință următoarele: ploșnita marmorată asiatică (Halyomorpha halys) este un dăunator originar din Asia (China, Japonia, Coreea şi Taiwan), care în ultimii ani s-a semnalat la diferite culturi agricole din republică, într-un număr neînsemnat. În condițiile climatice din vara curentă, cu temperaturi caniculare și secetoase, ploșnița s-a înmulțit intens, și în luna septembrie mulți locuitori din satele și orașele noastre au putut să o vadă pe diferite plante de cultură și spontane.

Ploşniţa marmorată asiatică este o specie polifagă, care dăunează mai multor culturi agricole: pomi fructiferi (măr, păr, alun, piersic, cais, cireș, prun, piersic, nectarin, etc.), arbuști fructiferi (mur, zmeur, etc.), legume (tomate, ardei, fasole, porumb zaharat, etc.), viță de vie; plante ornamentale (arțari, paulownia, hibiscus, trandafiri, liliac, tei, nuc, catalpa, frasin, stejar, salcâm, etc, și deranjant pentru oameni, întrucât pătrunde în locuințele oamenilor (case, apartamente, depozite, șoproane, etc.). În momentul când sunt amenințate, ploșnițele adulte elimina lichid urât mirositor (miros caracteristic de ploșniță).

Adulții au formă de scut, cu lungimea corpului de 1,3-1,7 cm și lățimea de 0,7-0,9 cm, de culoare maronie-marmorată.

Ouăle sunt depuse grupat (cate 20-25), pe partea inferioara a frunzelor. Acestea au culoarea verzuie la început, după care devin albe. Ele sunt netede, de formă cilindrică (formă de butoiaș), lungi de 1,5 mm și late de 1,2 mm. O femela depune în timpul vieții de la 100 până la 400 ouă. Perioada de incubație este de 4-5 zile, în funcție de temperatură. Larvele trec prin 5 stadii de dezvoltare (pe parcursul a 2-3 săptămâni), iar primele doua vârste au loc în apropierea grupului de oua, după care pornesc în căutarea sursei de hrană.

Biologie: În condițiile țării noastre poate dezvolta 3-4 generații pe an. În funcție de temperatură (sunt necesare temperaturi de peste 14°C), o generație a dăunătorului se poate dezvolta  în 30-40 de zile.

Ieșirea adulților hibernanți din locurile de iernare începe la temperatura medie diurnă a aerului peste 14°C. La început, aceștia o perioadă de timp se hrănesc, apoi femelele depun ponta. Din luna iunie apar primele larve, care se hrănesc pe diferite plante, pana la maturizare. Dăunătorul iernează în stadiu de adult în crăpăturile scoarței pomilor, sub stratul de frunze de la suprafața solului și în locuințele oamenilor (case, apartamente), sau alte încăperi (șoproane, beciuri, magazii, etc). Adulții încep a trece la hibernare odată cu scăderea temperaturii aerului sub 14 ºC (septembrie-octombrie).

Mod de atac, daune: Atât adultul, cât și larvele (stadiile 3-5), sug sucul din diferite organe verzi ale plantelor. Organele plantelor atacate capătă gust-aromă de ploșniță  și sunt imposibil de consumat. Fructele se deformează, se dezvoltă slab. Pe fructe, unde ploșnițele au înțepat, apar pete și puncte de culoare brună sau negricioasă.    Ploșnița poate transmite de la o planta la alta diverși agenți patogeni (drojdii, bacterii, fitoplasmoze, ciuperci), care produc putregaiuri, etc.

Prezența ploșniței marmorate (Halyomorpha halys) în locuințe este respingătoare, iar la atingere acestea elimina secrețiile urât mirositoare. Ploșnițele pătrund cu ușurință atunci când geamul sau ușa sunt deschise.

Prevenire si combatere. Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară, deoarece ploșnița marmorată (Halyomorpha halys) pentru unele țări este obiect de carantină.

Tratamente chimice pentru combaterea dăunătorului se vor efectua la depistarea primilor adulţi, utilizând unul din insecticide, omologate la cultură, conform „Registrul de   Stat al produselor de uz fitosanitar”, luând în calcul termenul de pauză până la recoltarea roadei.

În locuințe și alte încăperi este recomandată împiedicarea pătrunderii acestora pe cale mecanică. Mijloacele mecanice (plase de țânțari, astuparea crăpăturilor si găurilor pe unde acestea pot pătrunde în interior) sunt de bază. Dacă unele ploșnițe totuși au pătruns în locuință, le putem prinde cu ușurință cu ajutorul unui șervețel, evitând astfel intrarea în contact direct cu mirosul ei.

Unele insecticide pentru igiena publică (piretroizi de sinteză) combat și ploșnițele, însă la utilizarea acestora strict se va respecta tehnica securității și instrucțiunile de aplicare.

CITEȘTE ȘI: Ploșnița marmorată asiatică invadează Chișinăul. Poate cauza alergii

Lasă un comentariu