ANSA restricţionează importul de carne de pasăre din Vinniţa, Ucraina

În rezultatul apariției unui focar de gripa aviară înalt patogenă (tipul A subtipul H5) în regiunea Vinnița, Ucraina, ANSA restricționează temporar importul păsărilor de curte, a păsărilor ținute în captivitate sau a altor păsări, precum și al produselor și subproduselor obținute de la acestea, provenite din regiunea Vinnița, Ucraina.

Din 24 ianuarie 2020, nu vor fi admise pentru import mărfurile specificate provenite din regiunea Vinnița, Ucraina.

Astfel, agenții economici importatori  vor depune o cerere  referitoare la intenția de import a mărfurilor nu mai târziu de 5 zile lucrătoare la ghișeul unic ANSA pentru analiza situației epizootice.

La fel vor fi aplicate măsuri de supraveghere sporite pentru a nu admite răspândirii gripei aviare pe teritoriul Republicii Moldova.

CITEŞTE ŞI: Gripa aviară tot mai aproape de Moldova. Un focar de infecţie a fost depistat în Ucraina

loading...

Lasă un comentariu