Angela Merkel refuză un nou duel televizat cu Martin Schulz, înaintea alegerilor din Germania

Embed:

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, refuză un nou duel televizat cu Martin Schulz, înaintea alegerilor legislative din 24 septembrie. Asta după ce rivalul ei social-democrat a solicitat o nouă confruntare în direct, din motiv că prima dezbatere, care a avut loc în 3 septembrie, nu a fost suficientă pentru a aborda mai multe probleme-cheie.

Un oficial al partidului lui Merkel, Uniunea Creștin-Democrată, a declarat pentru presa germană că actualul cancelar consideră că formatul în care a avut loc duelul televizat a fost unul bun și nu este nevoie pentru o nouă întâlnire în fața camerelor de luat vederi.

Deși este considerat un orator mai bun decât Angela Merkel, Martin Schulz nu a reușit să se impună în dezbaterile din 3 septembrie.

Potrivit unui sondaj, 55 la sută dintre alegători au fost convinși de prestația actualului cancelar, față de doar 35, câți s-au pronunțat în favoarea lui Schulz.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu