Angela Merkel acuză Rusia că destabilizează situaţia din Republica Moldova şi alte ţări post-sovietice

Cancelarul german Angela Merkel a acuzat Rusia că destabilizează situaţia din mai multe ţări post-sovietice, inclusiv Republica Moldova. Ea a luat cuvântul în faţa militarilor germani dislocaţi în Lituania, menţionând că "aproape toate fostele republici sovietice care nu fac parte din NATO şi UE se confruntă cu conflicte interne, generate de Rusia", potrivit dw.com, scrie adevarul.ro.

Cancelarul german s-a referit la Ucraina, Georgia, Armenia, Moldova şi Azerbaidjan.

Toate aceste state sunt preocupate în prezent de restabilirea integrităţii teritoriale, pentru că Rusia ori a fragmentat părţi din teritoriile lor, ori a pus la cale conflicte interne, a adăugat Merkel.

În ţările baltice sunt dislocate pe principii de rotaţie mai mult de 4500 de militari NATO.

Angela Merkel a subliniat că unităţile Bundesverului, aflate în ţările baltice în cadrul misiunii NATO, sunt necesare pentru a opune rezistenţă războiului hibrid al Rusiei, inclusiv prin atacuri cibernetice.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu