Andrian Candu: Urmăresc cu îngrijorare evoluția lucrurilor în cazul alegerilor locale noi din Chișinău

"Nu vom interveni în actul de justiţie, ci ne vom concetra pe reforme, împreună cu partenerii noştri externi ce ne pot ajuta să modernizăm şi să profesionalizăm acest sector, pentru ca cetăţenii să aibă încredere în justiţie." Este poziţia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, exprimată într-o postare pe Facebook. 

Potrivit lui Candu, actuala situaţie nu oferă niciun avantaj pentru guvernare.

"Urmăresc cu îngrijorare evoluția lucrurilor în cazul alegerilor locale noi din Chișinău. Colegii mei s-au expus referitor la precedentul periculos creat. Aș vrea numai să amintesc despre principiul de la care pornește orice investigație - cui folosește? Dați-mi argumente ce câștigă PDM din această situație. Pentru că noi, împreună cu colegii, oricât nu ne-am strădui nu putem găsi niciun avantaj pentru guvernare în această situație. Suntem blamați că "nu intervenim în justiție pentru Năstase", pentru Usatîi, pentru candidata Șor și pentru mulți alții. Dar noi nu vom interveni în actul de justiție, ci ne vom concentra pe reforme, împreună cu partenerii noștri externi ce ne pot ajuta să modernizăm și să profesionalizăm acest sector, pentru ca cetățenii să aibă încredere în justiție", a scris Andrian Candu. 

CITEŞTE ŞI: REACŢIA lui Vlad Plahotniuc la invalidarea alegerilor: Un precedent periculos, inclusiv pentru PDM

CITEŞTE ŞI: Vlad Plahotniuc: PDM este singurul partid care are de pătimit de pe urma invalidării alegerilor. Cui îi foloseşte toată această situaţie creată?

CITEŞTE ŞI: Ce urmează după ce alegerile din turul doi de scrutin NU au fost validate de Curtea Supremă de Justiţie

PUBLIKA.MD aminteşte că luni seara Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul lui Andrei Năstase

Potrivit legii, în cazul invalidării alegerilor de instanţa de judecată, în termen de două săptămâni sunt organizate alegeri repetate. Scrutinul este desfăşurat în baza aceloraşi liste electorale, cu aceiaşi candidaţi.

Concurenţii electorali care au comis încălcări sunt excluşi din buletinele de vot în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În acelaşi timp, legislaţia prevede că nu pot fi organizate alegeri dacă funcţia de primar rămâne neocupată cu mai puțin de un an înainte de alegerile ordinare. Scrutinul local ordinar este programat pentru iunie 2019.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu