Andrian Candu: UE nu a anunțat oficial despre suspendarea primei tranșe din Programul de asistență macrofinanciară

Embed:

Conducerea țării nu a fost anunțată în mod oficial de Uniunea Europeană despre suspendarea primei tranșe de 30 de milioane de euro din cadrul asistenței macrofinanciare. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu, invitatul special al emisiunii Fabrika.

Șeful legislativului a menționat că deși decizia ar fi fost luată după invalidarea alegerilor din Chișinău, nu înțelege de ce trebuie sancționată guvernarea. Mai ales că misiunea de evaluare din partea UE în luna martie a apreciat pozitiv îndeplinirea primelor zece condiționalități.

"În mod oficial nu am primit nicio scrisoare din partea instituțiilor Uniunii Europene privind stoparea sau nestoparea. În Parlamentul European să se discute cazul Moldovei și să vină cu o anumită rezoluție din cele șase rezoluții, cea mai dură fiind din partea partidului care are majoritate sau voturi mai multe în Parlamentul European din care face parte din același grup care aparține Maiei Sandu, partidele Maiei Sandu, Andrei Năstase și PLDM", a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Andrian Candu a precizat că deși nu vor ajunge banii la timpul preconizat în țara noastră, conducerea țării nu va stopa reformele inițiate.

"Noi vorbim de acești bani care trebuie să vină în reforme care, apropo, noi nu le vom opri.Cu siguranță vom merge în continuare să ducem toate cele începute până la sfârșit. Finalmente suferă Republica Moldova și cetățenii Republicii Moldova care nu vor beneficia la timp de unele reforme", a afirmat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Şeful Legislativului a menționat că în scurt timp va fi creat un grup de lucru cu sarcina de a revizui legislația electorală, care nu a suferit schimbări esenţiale de ani buni. Potrivit lui, au apărut elemente noi, cum ar fi rețelele de socializare, iar acest fapt ar putea lăsa loc de interpretare în hotărârile magistraţilor.

"Realitatea bate în legea actuală electorală care probabil trebuie să revenim și s-o modificăm, s-o completăm sau s-o interpretăm. Acum avem discuții cu colegii din majoritatea parlamentară și cu colegii din Guvern, vrem să ne consultăm și cu societatea civilă și să creăm acest grup care în termen proxim să vină cu modificări și precizări. Poate este cazul să anulăm așa-numitele restricții în ziua alegerilor", a menționat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a mai spus că în perioada următoare, țara noastră va fi vizitată de oficiali de rang înalt din SUA. Ei vor veni cu o expertiză ce ţine de securitatea regională, cibernetică sau lupta cu propaganda.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu