Andrian Candu: SIS nu coordonează cu niciun factor politic atunci când ia decizii sau acționează

Embed:

Serviciul de Informaţii şi Securitate nu coordonează cu niciun factor politic operaţiunile pe care le desfăşoară sau deciziile pe care le ia. E explicaţia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu la întrebarea jurnaliştilor "cum a explicat directorul SIS faptul că nu a anunţat autorităţile în cazul celor şapte profesori turci care au fost expulzaţi din ţară". 

"Niciun factor de decizie politică din această ţară nu este întrebat şi nu se coordonează de Serviciile speciale, operaţiunile pe care le fac ei. Lucrul acesta este prevăzut de lege. Ce s-ar întâmpla dacă noi politicul vom fi întrebaţi de fiecare dată când se întâmplă astfel de operaţiuni. 

Noi avem alte viziuni, nu cunoştinţă de toate subiectele, nu avem experienţă şi sisteme de proceduri şi protocoale de care ei le au. Respectiv, niciodată preşedintele Parlamentului, prim-ministrul sau alţi factori politici nu sunt implicaţi şi nu iau decizii în privinţa unor operaţiuni sau altele", a declarat speakerul Andrian Candu. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu