Andrian Candu: Republica Moldova s-a înscris în familia statelor care au recunoscut importanța activității de voluntariat

Parlamentul Republicii Moldova găzduiește, timp de două zile, Conferința Naţională a Voluntariatului 2017. La discuții participă reprezentanți ai societății civile din diferite raioane ale țării, deputați, miniștri, specialiști în politici publice din cadrul ministerelor, experți.

La sesiunea de inaugurare a participat Președintele Parlamentului Andrian Candu, care a salutat munca nobilă, cu dedicație, desfășurată de voluntari.

”Republica Moldova s-a înscris în familia statelor care au recunoscut importanța și rolul activității de voluntariat în anul 2010, prin adoptarea Legii voluntariatului - după 4 ani de eforturi comune prin colaborarea dintre Parlament, Coaliția Voluntariat și alte autorități publice”, a declarat Președintele Parlamentului.

Andrian Candu a menționat că, în prezent, este în proces de consultare finală cu experții Strategia de Dezvoltare a Societății Civile pentru perioada 2018-2020, care în curând va fi inclusă în procedură legislativă.

La rândul său, Directoarea Platformei pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului, Antonița Fonari, a salutat faptul că, în ultimii ani, reprezentanții societății civile resimt o susținere activă din partea Parlamentului și Guvernului. Totodată, Antonița Fonari a apreciat faptul că se poate face voluntariat cot la cot cu deputații, indiferent de culoarea lor politică.

La sesiunea de deschidere au mai fost prezenți Președinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie, responsabilă din partea Parlamentului de cooperarea cu societatea civilă, Valentina Buliga, Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Roman Boțan, deputații Valeriu Ghilețchi și Iurie Chiorescu, precum și ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș.

Conferința Națională a Voluntariatului 2017  se desfășoară în perioada  18-19 decembrie 2017 și are drept scop evaluarea nivelului de dezvoltare a domeniului de voluntariat și identificarea principalelor direcții de dezvoltare a acestuia în Republica Moldova.

Evenimentul este organizată cu suportul Parlamentului de către Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP), în parteneriat cu membrii și partenerii Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat (Coaliția Voluntariat) și cu susținerea financiară a Programului anual de granturi pentru sectorul de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu