Andrian Candu reacţionează la acuzaţiile lui Slusari: Sunt declaraţii politice, îmi rezerv dreptul de a-l acţiona în judecată (VIDEO)

Embed:

Democratul Andrian Candu vine cu o reacţie după ce preşedintele Comisiei de anchetă privind investigarea fraudei bancare, Alexandr Slusari, i-a cerut procuraturii să iniţieze proces penal pe numele lui Andrian Candu, Iurie Leancă, Dorin Drăguţan şi Anatol Arapu. 

CITEŞTE ŞI: SLUSARI LANSEAZĂ NOI ACUZAŢII. Sunt vizaţi Leancă, Drăguţanu, Candu şi Arapu

Candu a explicat că în 2014, "Guvernul a garantat un împrumut de la BNM celor trei bănci, la necesitate să fie acordat pentru a acoperi pierderile deponenților, în așa fel ca nici un cetățean care avea depuneri să nu piardă banii. Nu poate fi vorba de fraudare, căci BNM a acordat împrumuturi după ce deținea control asupra lor, iar managementul nu avea posibilitate să fraudeze."

Totodată, Andrian Candu susţine că a fost o decizie asumată de întreg cabinet de miniştri. 

"Guvernul a luat cea mai bună decizie, decizie luată de specialiști de la Banca Mondială şi FMI. Făceau simulări cu BNM zilnici când statul va trebui să intervină. Membrii Guvernului condus de Leancă, prin discuții, luând în considerare cifrele, au luat cea mai bună decizie la acea oră. Răspunderea solidară a membrilor Guvernului. Atunci toți miniștrii, inclusiv Maia Sandu să răspundă la fel.", a spus Candu. 

Totodată, democratul susţine că Alexandr Slusari a încălcat procedurile şi legislaţia, atunci când a ieşit cu astfel de acuzaţii, fapt pentru care va fi acţionat în judecată. 

"Există regulamentul Parlamentului, este lege care prevede clar cum lucrează Comisiile de anchetă, care fac raport. Acesta este adusă în Parlament, se dezbate şi se aprobă, orice excepție, deviere, este ilegală şi speculativă.

Toţi acești președinți de comisii care au opinii personale, au declarații politice şi nu au o fundamentare juridică. A câta oară individul Slusari face acuzaţii, care aduc prejudicii imaginii mele şi a colegilor. Îmi rezerv dreptul să-l dau în judectaă şi să-i cer despăgubiri.", a declarat Andrian Candu. 

 

Lasă un comentariu