Andrian Candu: Partidul Democrat susține modificarea Constituției la capitolul integrare europeană

Embed:

Președintele Parlamentui, Andrian Candu, a comunicat despre șansele Parlamnetul de a vota modificarile necesare în Constituție pentru a introduce sintgma integrare europeană.

"Nu se atrage atenția doar la o sintagmă de integrarea europeană sunt mai multe prevederi pe care le propunem ca amendamente la Constituție, care țin te integrarea europeană, dar sunt și multe prevederi juridice care vor avea efect juridic și politic.

Avem pe moment voturile din parte Partidului Democrat și a Partidului Popular European.

Pe moment cei din Partidul Liberal Democrat și Partidul Liberal, în care am încredere că eventual sunt partide pro-europene vor vota modificările în Constituție, nu mă aștept la voturi din parte Partidului Socialiștilor sau a Comuniștilor , deși, o să încerc să discut și cu liderii acestor fracțiuni.

Totuși o să inițiez dicuții cu conducerea tuturor fracțiunilor pentru a avea o claritate pentru a lua o decizie. Sper că voi reuși să gasesc argumente potrivite și să-i conving pe toți colegii considerați a fi pro-europeni să votăm aceste modifiări în Constituție. Timp mult nu avem, trebuie să votăm modificările în Constituție, apoi să trimite la promulgare.

Mă aștept ca Președintele Dodon să nu promulge din prima, dar să expedieze din nou în Parlament.

Din acest caz suntem limitați, iar noi suntem obligați ca până în data de 30 noiembrie să votam legi importante ca modificări în Constituție sau legi organice.

Iată de ce în următoarele 2 săptămâni voi iniția discuții cu liderii fracțiunilor pentru a găsi suportul necesar cu vot a acestor amendamente din Constituție.

Partidul Democrat și Partidul Popular European și-au expirmat susținerea și suntem pentru modificarea Constituție la capitolul integrare europeană", a comunicat președintele Parlamentui Andrian Candu.

Ce sanse sunt ca parlamnetul sa voteze modificarile necesare in constitutie pentru a introduce sintgma integrare europeana si daca se va reusi acestma lucru pana la sfarsitul mandatului

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu