Andrian Candu, oaspete la Casa Regală Britanică. Gazdele vor să dezvolte proiecte în Moldova

Embed:

Casa Regală britanică vrea să implementeze mai multe proiecte în Moldova. Subiectul a fost discutat la un lunch organizat la Palatul Buckingham de reprezentanții Casei Regale, la care a participat președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu. 

Oficialul moldovean a transmis un set de vinuri ale unei renumite companii din țara noastră, care în trecut ar fi furnizat vinuri Casei Regale de la Londra. Șeful Legislativului a fost însoțit la Palat de Principele Radu al României.  

Cei doi au avut o întrevedere și cu Andrew Parmley, Lord-Mayor, conducătorul districtului financiar al Londrei. Delegația de la Chișinău a trecut în revistă oportunitățile de afaceri din țara noastră. Gazdele au dat asigurări că oamenii de afaceri din Regatul Unit sunt interesați de investiții transfrontaliere.

"Marea Britanie rămâne un partener foarte important pentru noi în funcție de deciziile pe care le ia însăși Marea Britanie în UE. Pentru noi este important să rămână un partener comercial. Va venit timpul foarte curând, probabil, ca autoritățile să discute și despre încheierea unui acord de Liber Schimb, după ce MB iese din UE", a declarat Candu.

Andrian Candu a mai convenit cu oficialitățile de la Londra ca Moldova să semneze un acord de comerț liber cu Marea Britanie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu