Andrian Candu mesaj către "Blocul Șomerilor ACUM": Este straniu să propui 25% reduceri la medicamente, când multe sunt gratuite

Embed:

O reducere de 25% la medicamentele esenţiale din partea celor de la Blocul Şomerilor ACUM este foarte stranie, cu toate că multe din medicamente sunt deja gratuite. Acesta a fost mesajul transmis pe o reţea de socializare de către Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu. 

Tot aici, Andrian Candu a publicat site-ul CNAM cu infomaţie la acest subiect https://bit.ly/2MHpAHY, dar şi lista cu medicamente  https://bit.ly/2FXg1Ev.

"Astăzi cei din Blocul Șomerilor ACUM au promis reducerea cu 25% a cheltuielilor la medicamente.

Dragi prieteni, spuneți-le cineva celor din Blocul Șomerilor ACUM, că este foarte straniu să propui 25% reduceri la medicamentele esențiale, când deja multe din ele sunt gratuite.

Dacă cei de la ACUM ar ști să mai citească (pe lângă faptul că nu lucrează) sau pur și simplu ar intra într-o farmacie, ar afla că:

- în Republica Moldova sunt 148 de denumiri comune internaționale de medicamente (aproximativ până la 4,600 de denumiri comerciale înregistrate în Moldova), care sunt compensate 100% de stat (adică gratuite), sau parțial compensate, în baza rețetei eliberate de medicul de familie;

- pentru copiii până la 18 ani, toate medicamentele incluse în lista medicamentelor compensate (afișate în fiecare lună pe site-ul CNAM), sunt obținute gratuit în baza unei rețete eliberate de medicul de familie (100% compensate)", a scris pe o reţea de socializate Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Amintim că pacienţii cu boli cronice vor beneficia de o serie de medicamente gratuite din lista celor compensate parţial până acum.

Potrivit ministerului Sănătăţii, este vorba despre preparate destinate tratamentului celor mai frecvente maladii, cum ar fi bolile cardiovasculare, respiratorii, endocrine, digestive, astmul bronșic, pielonefrita, hepatită şi altele.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu