Andrian Candu, la primul Forum Public: Prin deschidere și dialog găsim soluții

"Nu avem nevoie de revoluție, ci de evoluție". Declarația îi aparține președintelui Parlamentului, Andrian Candu, și a fost făcută la primul Forum Public pentru dialog social, lansat la inițiativa Președinției, Legislativului și Executivului.

"Consider că Republica Moldova trece printr-o perioadă dificilă, fără a intra în discuții pe marginea cauzelor şi motivelor. Trebuie să recunoaștem că Guvernarea a făcut și greșeli, cert este că avem nevoie de deschidere, pentru că prin deschidere și dialog găsim soluții", a declarat președintele Parlamentului.

Andrian Candu, împreună cu Nicolae Timofti și Valeriu Streleț, au îndemnat întreaga societate să se implice în continuarea reformelor și a pledat pentru instituționalizarea dialogului lansat în cadrul Forumului Public, astfel încât să fie creată o platformă permanentă de discuții între autorități și societate pe subiecte importante pentru cetățeni.

"Semnarea Acordului de Asociere, liberalizarea regimului de vize sunt câțiva dintre pilonii pe care am reușit să-i punem. Unele chestii au început a fi realizate. A fost o primă discuție cu cei de la FMI. Avem un calendar plin pentru a realiza reformele Acordului de Asociere", a mai adăugat Andrian Candu, exprimându-și convingerea că angajamentele asumate atât față de cetățeni, cât și față de partenerii de dezvoltare vor fi duse la bun sfârșit.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu