Andrian Candu, după căderea Guvernului Sandu: Nu putem permite ca țara să intre într-o nouă criză social-economică

Guvernul Sandu în această componență a demonstrat incapacitate, ineficiență, lașitate, eșec. Este declaraţia democratului Andrian Candu, după căderea Executivului de la Chişinău.

"Guvernul eşuat. Una este să fii în stradă și alta este să fii la guvernare. Este mult de muncă, oamenii deja nu sunt alături de tine, dar în fața ta și așteaptă lucruri concrete pentru o viață mai bună. Însă pentru că ești incapabil să le oferi – vrei să revii lângă ei, ca să-ți recuperezi raitingul politic.

Și ce faci ca asta să pară natural? Ceea ce am văzut în aceste zile.

Din punct de vedere politic, sigur că ne-am fi dorit ca Guvernul Sandu să rămână în funcție și să continue să piardă încrederea populației, fiindcă asta îl așteaptă pe un guvern incapabil. Însă asta ar fi fost o iresponsabilitate din partea noastră. Nu putem permite ca țara să intre într-o nouă criză social-economică.

Timp de jumătate de an, Guvernul Sandu în această componență a demonstrat incapacitate, ineficiență, lașitate, eșec. Un guvern care se laudă cu bani împrumutați, puși pe spatele cetățenilor, dar nu cu realizări și proiecte pentru oameni. Un guvern care a suspendat și a trunchiat programe reale pentru cetățeni, de care deja beneficiau: Prima Casă, O nouă viață, tichete de masă, ajutor de 600 de lei. Un guvern care a majorat tarife, taxe și impozite, în loc să creeze condiții pentru un trai mai ușor pentru cetățeni", a menţionat Andrian Candu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Guvernul Sandu a căzut. 63 de deputaţi au votat pentru moţiunea de cenzură

loading...

Lasă un comentariu